Disperare |
Bărbații nu sunt nici brute, nici insensbili. Bărbații adevărați știu cum să se comporte cu o femeie și cum să iubească cu toată ființa lor. De ce noi, femeile, generalizăm și spunem că toți sunt la fel, dacă nouă nu ne place să fim judecate? Inima unui bărbat este asemenea unei case, are ziduri rezistente, protectoare, iar căldura pe care o găsești înăuntru este divină, copleșitoare și împuternicitoare. Sentimentele unui bărbat sunt profunde, chiar dacă, de cele mai multe ori, și le ascunde în spatele seriozității pe care o afișează. Ar trebui să conviețuim în armonie cu ei, nu să facem întrecere între sexe.
Pierzi un bărbat atunci când tu, femeie naivă, ai așteptări ca el să fie de piatră, nelăsându-l să găsească liniște lângă tine. Îl pierzi, pentru că nu-i accepți sensibilitatea și vulnerabilitățile pur umane. Bărbații, chiar dacă sunt puternici, nu sunt roboți, ei simt durere, suferință și temeri. Plâng rareori, însă lacrimile îi detensionează, le eliberează toată presiunea din interior și îi ajută să fie echilibrați. Un om sănătos, stăpân pe el și puternic este cel echilibrat. Niciodată să nu crezi că furia exprimată violent și reprimarea emoțiilor sunt cele care împuternicesc un om, căci ai greși amarnic!
Îl îndepărtezi de tine atunci când nu-l asculți, însă ai pretenția ca el să te asculte pe tine. Bărbatul care te iubește, te va dori în toate modurile posibile, va vrea să discute din ce în ce mai mult cu tine. Va vrea să se simtă înțeles și să spună tot ce-i trece prin minte, fără rețineri, fără rușine. Va vrea, ca alături de tine, să se simtă liber și să se poată exprima liber, așa cum celelalte nu i-au dat ocazia. Discutând și ascultându-se reciproc, cuplurile au parte de intimitate emoțională, ceea ce face legătura dintre parteneri mai puternică.
Femeile ar trebui să fie calme, nu haotice și nervoase tot timpul. Se mai întâmplă să fii nervoasă uneori, dar atunci când nu-ți poate intra în voie cu nimic și nu ești mulțumită niciodată, precum un copil răsfățat, el va fi nevoit să plece de lângă tine, căci simte că în brațele tale nu-și poate găsi locul, căci tu nu-i oferi iubirea pe care o primești de la el. Ce rost are să rămână undeva unde nu este apreciat? O relație adevărată ar trebui să fie transparentă, fără jocuri meschine, fără manipulări. Restul relațiilor sunt de fațadă, gata să se dărâme peste amândoi...
Uneori, îmi place să fac pe geloasa, în joacă, și să-l tachinez puțin, însă atunci când ești întradevăr geloasă, fără un motiv plauzibil, căutându-l prin telefon, urmărindu-i fiecare mișcare, sperând că-l prinzi la un moment dat cu ceva, nu este în regulă. Prin gesturile acestea, dragă femeie, îi dai de înțeles că nu ai încredere în el și că nu se poate baza pe tine. Într-o relație, încrederea este unul dintre elementele care o susțin din temelii. Durerea și frustrarea pe care le simți atunci când ești bănuit de lucruri pe care nu le faci, nu-ți dau de ales decât să pleci și să cauți pe cineva lângă care poți trăi în liniște și pace.
Iubiți-vă ca la carte, nu doar de fațadă!
P.S.:
Lăsați un comentariu și spuneți-mi ce v-a plăcut, sau daţi un share pe reţelele de socializare pe care le folosiţi, arătând aprecierea pe care o aveți față de munca mea și împărțind, astfel, conținut de calitate cu cei dragi! SHARING IS CARING! 💝Hashtag #anamariatoma #damariart #iubire #relatii #citesc #scriitori #citate #romania #ganduri #motivatie #love #putere #dor #blogging #scrisoare #dragoste #fericire #sentimente #respect #coaching #gelozie #incredere Keywords: damariArt Ana Maria Toma iubire relatii pasiune femei barbati relatii idealul iubirii scrisoare de dragoste fericire sentimente respect coaching gelozie incredere
Chiar mă bucur sa vad un asemenea articol legat de bărbați. Femeia are tot dreptul să își găsească un bărbat foarte bun, dar și bunătatea bărbatului are limite. Daca una dintre persoane nu se simte confortabil în relația respectivă (prietenie, colegialitate, amor etc.), atunci relația respectivă e toxică, neprimitoare. E bine să reziști la emoții, dar o mare parte din presiuni se eliberează doar prin lacrimi ce necesită alinări.
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult pentru articol. Chiar mi-a plăcut! 🤩
Îmi planificasem să abordez și subiectul acesta. Aveam câteva idei risipite și nu știam cu ce să încep mai întâi, sau cum să le îmbin. E foarte important să avem un bun management al emoțiilor. Ne ajută să relaționăm mai bine cu partenerul de viață, în vederea consultării și luării deciziilor cele mai potrivite. Cu plăcere! Și eu îți mulțumesc! Mă bucur că ți-a plăcut! 🤗
Ștergere