Oameni prefacuti

Oameni falsi


Dragostea
și prietenia pe interes mă scârbesc atât de tare, încât dacă aflu că ești un nenorocit cu două fețe, te zbor din viața mea și nici că mai auzi de mine vreodată, ba chiar pot spune că mă răzbun în cazul în care mi-ai făcut un rău sau o pagubă. Bine, dacă consider că ești distrus pe viață și te autosabotezi, nu mă răzbun, pentru că mi-e prea milă de tine și te las să înoți în mocirlă de unul singur.

Un om sincer nu are interese!


Aproximativ toate prieteniile mele au avut parte de același sfârșit tragic și, tocmai de aceea, spun cu mâna pe inimă că urăsc să-mi fac noi prieteni. Îmi e bine cu prietenii ăștia puțini și sinceri, decât să fiu dezamăgită la nesfârșit de niște scursuri ale societății. Oamenii de calitate sunt din ce în ce mai puțini, iar noi trebuie să fim recunoscători, totuși, că încă îi avem și pe aceștia!


Urăsc să aflu că am fost mințită și înjunghiată pe la spate, de aceea încerc să nu mai repet aceleași greșeli, să nu mă mai apropii de nimeni, să țin o oarecare distanță față de toată lumea, deși sunt o fire energică, sociabilă, zâmbitoare și bună voitoare. Problema este că oamenii sunt perfizi, au devenit tot mai buni la a se preface că te iubesc, că le pasă de tine și că-ți vor binele. 


Banii, proprietățile și toate bunurile tale ar trebui să rămână confidențiale! 


Atunci când te lauzi și îi lași pe ceilalți să știe cât de mult câștigi și ce avuții ai, atragi tot felul de materialiști și escroci care-ți vorbesc frumos, să te folosească și să-ți ia ce ai. Nu aș spune asta, dacă nu mi s-ar fi întâmplat deja! O persoană pe interes va face și pe dracu-n patru să-ți intre pe sub piele, să-ți spună cele mai frumoase vorbe și să te facă pe la spate. 


Nu uita, ce-i al tău e numai al tău! 


Fie că vorbim de relația pe care o ai cu partenerul tău, fie că vorbim de lucruri materiale, nimeni nu are dreptul să se bage-n viața ta, nici măcar partenerul! Dacă ai un palat, să spunem, și cineva apropiat vine la tine folosind diferite tactici de manipulare pentru a-l împarți cu el, ZBOARĂ-L IMEDIAT! Nu mă interesează că e iubitul tău, rudă cu tine sau prietena ta, dacă n-are caracter și se uită la bunul tău! 


Lumea e plină de indivizi cu două fețe și, chiar dacă nu toți îți vor vrea banii din buzunar, s-ar putea, mai mult ca sigur, să ai prietene care-ți vor iubitul și care vor face orice le stă în putință să vă despartă! Înainte să-ți asculți cea mai bună prietenă, ascultă-te pe tine! O prietenă serioasă îți va spune părerea ei numai când i-o ceri și nu va vrea să te influențeze în vreun fel, ci, mai degrabă, te va asculta, te va mângâia și te va sprijini indiferent de decizia pe care o iei DE UNA SINGURĂ! 


Dragostea pe interes, din păcate, există și ea, așa că ai grijă să nu dezvălui multe despre tine la început. Omul care te iubește cu adevărat, se îndrăgostește de râsul tău, de personalitatea ta și de lumea ta interioară, nu de averea ta, nu de statutul tău social și nici de conexiunile pe care le ai cu diverși oameni. Din păcate, asta este realitatea acră și tristă în care trăim!


P.S.:  

Lăsați un comentariu și spuneți-mi ce v-a plăcut, sau daţi un share pe reţelele de socializare pe care le folosiţi, arătând aprecierea pe care o aveți față de munca mea și împărțind, astfel, conținut de calitate cu cei dragi! SHARING IS CARING💝

Hashtag #anamariatoma #damariart #dezvoltarepersonala #psihologie #ratiune #sentimente #socializare #ganduri #relatii #comunicare #dragoste #prietenie #interes #prietenifalsi #tradare Keywords: damariArt Ana Maria Toma relatii comunicare dezvoltare personala sentimente psihologie dragoste si prietenie pe interes prieteni falsi tradare

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche