Adevarul despre SOCIAL MEDIA

    Instagram

 

Primul meu contact cu social media a fost în 2012, când toată lumea avea Facebook și îmi doream neapărat un cont pe această platformă de socializare. Îmi doream fiu în rândul lumii, fiu importantă și observată. Eram mică pe atunci, nu conștientizam multe lucruri, iar asta, la un moment dat, m-a afectat foarte tare. Acum, dacă avea un copil, nu l- lăsa navigheze pe internet de unul singur, cu atât mai mult pe platformele de socializare. Pe internet există diferite pericole, și numai niște părinți inconștienți și-ar lăsa copii nedezvoltați, din punct de vedere intelectual, aibă conturi de Facebook, Telegram, Instagram și altele de acest gen.  

Zilele precedente îmi petreceam timpul pe Facebook, iar, în cele din urmă, am sesizat un lucru bizar. Toată lumea pare fericită și împlinită în aceste medii digitale, de parcă greutățile vieții și neînțelegerile dintre oameni nu ar exista. Acolo, pe Facebook și pe Instagram, fiecare își trăiește viața de vis mult dorită, abuzând de perfecțiune într-un mod revoltător. Un om obișnuit, atunci când vede aceste lucruri duse la extrem, această fericire exagerată, își lasă capul în pământ și se întreabă: Eu de ce nu pot fi fericit? Cu ce greșeșc oare? 

Adevărul este nimeni nu greșește cu nimic. Toți pe care-i invidiem sunt la fel ca noi, însă utopia pe care încearcă s-o trăiască în mediul online s-a înrăđăcinat adânc în subconștientul lor, iar de cele mai multe ori, chiar dacă conștientizează greșeile dăunătoare pe care le comit, nu se pot desprinde de imaginea lor falsă, care se află, pur și simplu, doar pe un ecran. Dacă mâine, nu ar mai exista rețelele de socializare, majoritatea și-ar smulge părul din cap și, în cel mai rău caz, s-ar arunca în gol. Realitatea și nemulțumirile fiecărui individ sunt greu de acceptat, tocmai de aceea și-au găsit refugiul într-un spațiu virtual. 

Adolescentele, din păcate, dezvoltă complexe, atunci când privesc fotografiile perfecte ale multor femei. Femeile respective nu sunt perfecte, ci doar își prelucrează pozele până întrec limita bunului gust. Majoritatea, în realitate, nu arată ca pe rețelele de socializare, însă acest lucru nu înseamnă ele sunt neapărat urâte. Fiecare femeie are imperfecțiuni pe chip și celulită pe șolduri. Este normal fii imperfect, însă nu este normal trăiești în minciună și negare. Astea suntem noi, femeile, imperfecte! Ar trebui fim un exemplu pentru fetele tinere, nu le complexăm și le facem se simtă prost în pielea lor. Înainte postezi o fotografie cu tine, pe care ai prelucrat-o în Photoshop, gândește-te la acest aspect mai întâi! 

O mai ții minte pe colega ta de muncă, care a plecat în vacanță și și-a umplut feedul cu fotografii exotice? Sau pe cealaltă colegă, care primește săptămânal flori de la partenerul ei atent și grijuliu, cu care se iubește la nebunie în comentarii? Te asigur , pentru a pleca în vacanță, a făcut niște rate bancare și a devenit mult mai săracă decât era înainte, însă nu va afirma asta nici în ruptul capului. Te mai asigur și cealaltă colegă, care-și expune într-o veselie relația perfectă, nici nu este apropiată emoțional de partenerul ei. Cel mai probabil, îl obligă vorbească cu ea în public, doar pentru a fi invidiată de restul, și, totodată, își cumpără singură florile, pentru el stă tot timpul în fața televizorului și bea bere nepăsându-i de relația pe care o are. 

Înainte de a te simți inferioară și de a te îndoi de propria persoană, amintește-ți nimeni nu trăiește în paradis, fiecare om întâmpină greutăți și imperfecțiunea este o trăsătură umană, cu care ar trebui te mândrești


P.S. 

Lăsați un comentariu și spuneți-mi ce v-a plăcut, sau daţi un share pe reţelele de socializare pe care le folosiţi, arătând aprecierea pe care o aveți față de munca mea și împărțind, astfel, conținut de calitate cu cei dragi! SHARING IS CARING💝

Hashtag #anamariatoma #femei #femeiromania #dezvoltarepersonala #inteligenta #socialmedia #facebook #telegram #instagram #reteledesocializare #platformedesocializare #online #tehnologie #digital #tiktok #adevarul #realitatea Keywords: damariart Ana Maria Toma femei romania dezvoltare personala inteligenta social media facebook telegram instagram retele de socializare platforme de socializare online tehnologie digital tiktok adevarul realitatea

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche